Take a fresh look at your lifestyle.

Despre compostare în ROA Cluj – vânzare directă. Cum formăm cu toţii o comunitate interesată nu numai de consum, ci şi de reciclare (A)

0

Lese Carmen de la Poiana Galesa Apahida a băgat de seamă că unii dintre producători şi clienţi deopotrivă se regăsesc şi-n grupul Compost în Cluj. Şi aşa s-a legat un schimb de idei concretizat recent prin prezenţa unor colectori de compost la întâlnirile ROA din parcarea Sun din Grigorescu.

La fiecare 2 săptămâni, voluntari din grupul Compost în Cluj, care au posibilitatea să composteze pe terenuri aflate majoritatea în afara oraşului, vin la întâlnirile ROA Cluj şi colectează resturi vegetale de la donatorii urbani. Donatorii şi colectorii fac asta pentru că sunt şi unii, şi alţii oameni cu iniţiativă, care se implică, educă şi vor să schimbe lucrurile mai repede decât se mişcă autorităţile. „Pentru că ne simţim cu toţii responsabili de ce se întîmplă cu mâncarea în procesul producerii ei şi după ce a fost pusă pe masă”.

Producătorii ROA Cluj (Roade online Ardelenesti) composteaza în fermele lor. Resturile vegetale de la LaNasal, Greenery şi Bunătăți uscate ajung hrană pentru animale, iar compostul creat de Poiana Galesa Apahida şi VeroVita House este împărţit între animale şi pământ.

Vă invităm şi pe voi să adunaţi resturile vegetale de la legume şi fructe, zaţul de cafea şi cojile de ouă într-o găletuţă cu capac şi să le aduceţi la întâlnirile ROA Cluj după programul de colectare anunţat pe grup. Oricare dintre producătorii ROA vă pot îndruma spre voluntarul Compost în Cluj  prezent pentru colectare. Iar dacă vreţi să faceţi chiar mai mult, vă puteţi instala aplicaţia #ShareWaste pentru a identifica şi alţi colectori ori donatori de compost din apropierea voastră!

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata