Take a fresh look at your lifestyle.

Două familii au acceptat donarea de organe în ultimele 24 de ore, 9 oameni primesc o nouă şansă

0

O decizie care schimbă destine. Două familii au acceptat donarea de organe în ultimele 24 de ore, 9 oameni primesc o nouă şansă prin transplant de organe şi cornee. Rinichii au ajuns la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj și la Spitalul Fundeni.

Două familii îndurerate din Bucureşti şi Baia Mare au făcut gestul suprem de a fi de acord cu donarea de organe. Două vieţi frânte, pentru care medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare nu au mai putut face nimic, aduc viaţă altor semeni necunoscuţi. Prin generozitatea lor, aceste familii au făcut posibil ca alţi 9 oameni să primească o şansă la o viaţă mai bună.

În spatele acestor vieţi salvate stau echipele de coordonatori şi kdp din cele două spitale, pe umerii cărora s-a aflat misiunea cea mai încărcată de emoţie şi responsabilitate, aceea de a fi alături, în cel mai greu moment, de familiile donatorilor.

Cursa contracronometru pentru viaţă a fost continuată de echipele de prelevare şi transmisă mai departe echipelor de chirurgi şi anestezişti din cadrul centrelor de transplant. Au fost ore intense pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant, care au făcut un adevărat maraton pentru salvarea de vieţi.

La Institutul Clinic Fundeni şi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, 4 pacienţi au beneficiat de transplant renal, un alt pacient poate spune că “s-a născut a doua oară” prin transplant de ficat la Institutul Clinic Fundeni, iar alţi 4 oameni îşi vor recăpăta vederea prin transplant de cornee la Spitalul Clinic de Urgenţă “Sf. Spiridon” Iaşi.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata