Take a fresh look at your lifestyle.

Dublu eveniment: vineri, 7 iunie, ora 18.00, sediul BNR Cluj-Napoca

0

Proiectul ”Ajută-ți prietenul!”, derulat de cluburile Lions clujene în parteneriat cu Agenția Naționala Antidrog- Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Cluj și cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, este o continuare a campaniei inițiate acum 9 ani de clubul Lions Genesis. ”Ajută-ți prietenul!” este o inițiativă locală, pe care cluburile Lions o doresc replicată și în alte centre universitare din țară, ca un model de bune practici. Proiectul are două faze: prima este campania de informare și prevenție dedicată copiilor și adolescenților, iar a doua, scopul pe termen lung este realizarea și punerea în funcțiune a unui centru post-cură, destinat reabilitării consumatorilor de droguri după ce au trecut prin tratamentul de dezintoxicare.

”Nu este suficientă prevenția, sau, mai bine zis, pentru unii dintre copiii noștri, prevenția vine prea târziu, din păcate. Este un adevăr pe care nu numai că nu îl vom evita în această campanie, ci îl vom adresa, prin sublinierea necesității existenței unui loc în care adicția să fie tratată adecvat astfel încât să fie evitată recidiva. Adică, imediat după ce a fost tratat în spital, consumatorul să fie internat în acest centru, unde să fie ajutat cu adevărat să își schimbe obiceiurile de viață- de la separarea de mediul viciat, schimbarea anturajului, la abordarea cauzelor psihologice care au dus la adicție, a anxietății și a fricilor, până la terapii complementare de susținere a dezintoxicării corporale. Este un întreg proces, care poate dura și luni, și ani, iar unitățile medicale convenționale nu își pot permite să țină un pacient atât de mult internat”, spune Dragoș Rus, președinte Lions Club Napoca, unul dintre inițiatorii proiectului.

Conform specialiștilor, un consumator de droguri are nevoie de un tratament de la 3 luni, până la 1-2 ani, în functie de gradul de intoxicare. În România, există numai două centre de stat pentru tratament post cură, în Brașov și în Harghita,care sunt nefolosite din 2010, fie din lipsă de personal, fie fiindcă aparatura s-a degradat deja. Acestuia i se adaugă un centru privat, construit în Sibiu de o fundație creștină.

Educație preventivă încă din grădiniță

Sub umbrela proiectului Lions ”Ajută-ți prietenul” vor fi desfășurate/continuate în fapt și cele trei programe de formare (de abilități sociale) pe care Centrul Antidrog Cluj le are în derulare în școli, licee și grădinițe: ”Cum să creștem sănătoși”- adresat preșcolarilor de grupă mare și școlarilor de clasa 0, ”Abc-ul emoțiilor”- pentru elevi de școală primară, ”Necenzurat” precum și Concursul national ”Mesajul meu antidrog”- ambele adresate elevilor de gimnaziu și de liceu.

De ce e nevoie de o adresare atât de timpurie a acestei problematici?

”Pentru că vârsta medie de debut în consum a scăzut alarmant: de la 17-18 ani, în 2005, la 14-15 în prezent, cu cazuri izolate și sub această vârstă. De aici și nevoia de a le explica, încă din grădinițe, necesitatea abordării unui stil de viață sănătos, a unor deprinderi și abilități sociale neviciate”, atrage atenția Sebastian Marcu, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj-Napoca.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata