Take a fresh look at your lifestyle.

Elon Musk a anunțat primul implant cerebral la om realizat de compania sa

0

Miliardarul din domeniul tehnologiei Elon Musk a anunțat că Neuralink, compania sa, a implantat cu succes primul cip cerebral wireless la o ființă umană. Primele rezultate au detectat o activitate neuronală promițătoare, iar pacientul se recuperează bine, a spus Musk, citat de BBC.

Obiectivul companiei este de a conecta creierul uman la computer pentru a contribui la tratarea unor afecțiuni neurologice complexe.

Mai multe companii rivale au implantat deja dispozitive similare.

Compania lui Musk a primit permisiunea de la autoritatea de reglementare medicală a SUA, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA), în mai, pentru a testa cipul pe oameni, un pas important, după eforturi anterioare pentru obținerea aprobării, notează BBC.

„Telepatia” lui Elon Musk va fi folosită inițial de persoane care și-au pierdut capacitatea de a-și utiliza membrele

FDA a dat undă verde începerii studiului de șase ani în cadrul căruia un robot este folosit pentru a plasa chirurgical 64 de fire flexibile, mai subțiri decât un fir de păr uman, într-o zonă a creierului care controlează „intenția de mișcare”, potrivit Neuralink.

Potrivit companiei, aceste fire permit implantului experimental – alimentat de o baterie care poate fi încărcată wireless – să înregistreze și să transmită semnale cerebrale wireless către o aplicație care decodează modul în care persoana intenționează să se miște.

Musk a anunțat, într-o postare pe X (platforma de socializare pe care o deține și care era cunoscută anterior sub numele de Twitter), că primul produs Neuralink va fi numit Telepatie.

Telepatia„, a explicat Musk, va permite „controlul telefonului sau computerului dvs., și, prin intermediul lor, aproape orice dispozitiv, doar gândindu-vă la asta”. „Utilizatorii inițiali vor fi cei care și-au pierdut capacitatea de a-și utiliza membrele„, a continuat el.

Musk s-a referit și la regretatul om de știință britanic care suferea de scleroză laterală amiotrofică: „Imaginați-vă cum ar fi fost dacă Stephen Hawking ar fi putut comunica mai rapid decât un dactilograf sau un licitator. Acesta este obiectivul.”

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata