Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Accident grav la Rugășești

0

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, duminică dimineață, la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Rugășești, comuna Cășeiu.

Forțele militare au găsit la fața locului un autoturism puternic avariat, iar în interior era un bărbat încarcerat. Imediat au început manevrele de descarcerare, astfel că bărbatul, aflat în stare de inconștiență, a fost predat echipajelor medicale.

Ulterior, bărbatul de aproximativ 20 de ani a fost transportat de urgență la spital. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, alături de două ambulanțe SAJ.

CE SPUNE POLIȚIA

La data de 31 martie, în juriul orei 05.40, a fost raportat un accident de circulație între localitățile Cășeiu și Rugașești.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a rezultat că, un tânăr, de 22 de ani, care conducea un autoturism pe DC18B, înspre localitatea Rugășești, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă la stânga, intrând în coliziune cu un cap de pod, ulterior fiind proiectat în gardul unui imobil.

În urma impactului, tânărul care se afla singur în autovehicul a rămas încarcerat, fiind extras de echipajele ISU Cluj.

Acesta a fost transportat la spital în stare de inconștiență.

În continuare polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul” se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata