Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Accident la Răscruci, mașină intrată într-o țeavă de gaz

0

Un autoturism a intrat într-o țeavă de gaz, duminică dimineața, în localitatea clujeană Răscruci. Tânărul de la volan a fost rănit ușor în urma impactului. Nu se cunoaște cauza exactă a accidentului, cert este că șoferul nu a consumat alcool înainte de a urca la volan.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, duminică dimineața, la un accident rutier petrecut în localitatea Răscruci.

În accident a fost implicat un singur autoturism, care a intrat într-o țeavă de gaz. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat de 20 de ani a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD.

În cele din urmă, acesta a fost transportat la spital. În paralel, pompierii au asigurat zona până la sosirea echipajelor specializate de la compania de gaz. La misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Gherla.

CE SPUN POLIȚIȘTII

„La data de 28 ianuarie, în jurul orei 06.40, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN1C – E576, în localitatea Răscruci.

Din primele cercetări, polițiștii au constatat că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Dăbâca, care conducea un autoturism înspre municipiul Gherla, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează a fi stabilite, intrând pe sensul opus de mers, ulterior acroșând gardul unui imobil și o țeavă de gaz.

În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.

Testarea acestuia cu aparatul etiltotest a indicat rezultat negativ”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata