Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – INCOMPETENȚĂ și PROSTIE! Autoritățile militare și civile din Turda au greșit cimitirul și eroii. Azi, de Ziua Eroilor români, polițiștii și militarii au dat onorul soldaților ruși

0

Gafă cum nu a mai existat în România. Reprezentanții autorităților civile și militare de la Turda au confundat astăzi cimitirul eroilor sovietici cu cimitirul eroilor români. Acțiunea destinată Zilei Eroilor a fost un fiasco total și a avut loc în cimitirul eroilor ruși.

 ”Este o incompetență totală a autorităților”, a apreciat Manuela Moldovan, coordonatoarea campaniilor de voluntariat pentru conservarea și reabilitarea Cimitirului Eroilor Români, potrivit INFOArieș.ro.

Gafa de proporții de la Turda a avut loc la ora 12:00 când autoritățile militare au dat onorul eroilor sovietici, după ce au confundat două porțiuni distincte din cimitirul militar al orașului.

În urma greșelii a izbucnit un scandal de proporții. ”Au pus inclusiv coroanele la monumentul rușilor. Apoi le-au mutat. Și-au cerut scuze dar așa prostie n-am mai văzut”, explică un martor ocular.

Moldovan Manuela, persoana care a coordonat activitățile de voluntariat de întreținere a Cimitirului Eroilor Români a sesizat situația.

”Șoc și groaza în Cimitirul Eroilor Turda!!!! ???Am postat ieri ca vin sa aduc o floare azi, de Ziua Eroilor. Primaria, de frica sa nu-i atac dacă nu vin, a trimis un preot militar, pe cineva de la politie, doi gradați de la armata, câțiva soldati și pe cineva de la radio care sa le aducă aplauze și felicitari. Pana aici ok. Dar au greșit Cimitirul!!!!!!!!!!!!!!!!!??????????Au prezentat onorul monumentului rușilor, au depus coroana primărie și a garnizoanei tot acolo! Când mi-am revenit din soc, i-am făcut praf fără menajamente! Degeaba și-au luat coroanele și le-au dus jos, în parcela Eroilor Noștri. Degeaba s-au scuzat gradații ca sunt noi… Degeaba!!!! Rușine!!!!!!!????Rușine!!! Exact cum le-am spus sus. Luați banii statului degeaba! Incompetenților!!!! Florile voluntarilor sunt unde trebuie! Și gândul nostru la fel! O sa fac plângere ! MApN, ONCE!!!!!! La Turda exista doar orgolii și incompetenta!!!!”, a scris Moldovan Manuela pe Facebook.

Femeia a precizat că va face plângeri la Ministerul Apărării Naționale și Cultul Eroilor.

 Militarii au fost apostrofați de către femeia care a sesizat neregula. Video, mai jos.

Ziua Eroilor stabilită în 1920

 În România, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca ziua eroilor să fie sărbătorită în fiecare an în cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paşti, adică de Înălţărea Domnului, iar România a devenit prima ţară care îi comemorează în aceeaşi zi pe eroii străini şi pe cei români.

Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles unde țările beligerante s-au obligat prin semnarea tratatului la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, dar după s-a revenit la data inițială.

Problema incidentului de la Turda este dată de faptul că toată activitatea de comemorare a fost la cimitirul soldaților ruși.

”Înțelegeam dacă se depunea și la monumentul lor o coroană de flori. Problema este că toată acțiunea de comemorare a fost la monumentul sovietic iar mormintele eroilor români au fost neglijate”, explică Manuela Moldovan.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata