Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO – Tânără accidentată grav pe trotuar, în față la Teatrul Național

0

O tânără de 22 de ani a fost transportată cu leziuni multiple la spital, miercuri după-masă. Aceasta a fost accidentată de un autoturism pe trotuarul din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, în fața Teatrului Național. Deși de la locul accidentului victima a fost preluată conștientă, medicii au decis, din cauza leziunilor grave, să-i inducă starea de comă.

Potrivit polițiștilor de la rutieră, un bărbat de 68 de ani a forțat semaforul de pe strada Eroilor intersecție cu Piața Avram Iancu. Autoturismul condus de acesta a intrat în coliziune cu un altul care circula regulamentar dinspre Prefectura Cluj spre cartierul Zorilor, condus de o femeie de 30 de ani. În urma impactului dintre cele două autovehicule, cel condus de femeie a fost proiectat pe trotuar, unde a surprins și accidentat o tânără.

„Pieton femeie, cu politraumatism TCC sever, fractură frontală cu înfundare, traumatism toracic, contuzie pulmonară, contuzie abdominală, arsuri grd I. IIA. IIB. pe torace, lombar, brațe, flanc stâng, cu lichid fierbinte. Pacienta intubată și ventilată mecanic. Va fi internată pe Terapie Intensivă la Chirurgie 1”, precizează reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Până la sosirea echipajelor de prim ajutor, trecătorii au reușit să scoată victima de sub mașina care a accidentat-o.

„Echipajele de pompieri și SMURD au acordat asistență medicală de urgență unei tinere de aproximativ 20 de ani care a fost surprinsă pe trotuar de un autoturism. Autovehiculul a ricoșat pe trotuar ca urmare a unui accident rutier. Persoana a suferit traumatisme multiple, chiar unele severe. A fost scoasă de sub mașină de către trecători până la sosirea pompierilor. Tânăra a fost transportată în stare de conștiență la spital”, precizează Andrei Biriș, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„La ora 17:51 s-a produs un accident rutier la intersecția Eroilor cu Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. Cauza accidentului este nerespectarea semnificațiilor semaforului rutier. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei persoane, în calitate de pieton, și avarierea a două autovehicule. Conducătoarea auto, în vârstă de 30 de ani, din Cluj-Napoca, care circula pe strada Piața Avram Iancu, în direcția Zorilor, în urma impactului cu celălalt autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, care circula pe direcția Eroilor către Mărăști, a fost proiectată pe trotuar, unde a acroșat o tânără de 22 de ani”, precizează Bianca Crișan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata