Take a fresh look at your lifestyle.

FOTO/VIDEO – Accident grav la ieșire din Apahida

0

O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui accident rutier grav, care a avut loc între localitățile Apahida și Corpadea, în jurul orei 14.10, joi. O șoferiță din Mureș nu a adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula din sens opus.

Pompierii au intervenit pentru a descarcera o femeie, de aproximativ 20 de ani, care a rămas blocată într-unul dintre autoturismele implicate în accident și care suferise multiple traumatisme. S-a efectuat imediat extragerea acesteia folosind echipamentele speciale, astfel încât să evite agravarea leziunilor suferite.

Operațiunile pentru descarcerare au durat aproximativ 15 minute, după care echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență femeii aflate în stare de conștiență și a transportat-o de urgență la spital.
A mai fost consultat la locul accidentului de către echipajul SAJ un bărbat de aproximativ 55 de ani.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata