Take a fresh look at your lifestyle.

Iată cum deosebești o entorsă de o luxație și cum le tratezi

0
Conținut oferit de: fiziolife.ro.

În sezonul rece suntem mult mai predispuși la entorse sau luxații datorită faptului că asfaltul sau anumite suprafețe de pe stradă sau din curte, pot deveni alunecoase, datorită temperaturilor scăzute sau a zăpezii. Așadar este important să știi cum le poți deosebi și care sunt modalitățile prin care te poți recupera în cazul entorselor sau luxațiilor.

Există mai multe modalități de tratare a entorselor și luxațiilor, în funcție de severitatea acestora. Un tratament comun pentru entorsele ușoare spre exemplu implică repaus de la activitățile fizice, înghețarea zonei afectate cu ajutorul pungilor cu gheață, aplicarea de comprese reci și purtarea unui bandaj sau atele de susținere. 

Dacă entorsa este mai severă, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a repune în poziție oasele ce pot fi afectate și a reconstrui ligamentele lezate.

Dar să le luăm în mod individual și să vorbim despre fiecare în parte pentru a putea să le deosebești cu ușurință. 

Entorsa

O entorsă este o leziune a ligamentelor, care se poate manifesta printr-o întindere sau o ruptură a acestora. Aceste leziuni se pot produce atunci când un ligament este forțat sau supus unui șoc, printr-o poziție anormală cum ar fi întoarcerea sau răsucirea bruscă. 

În general entorsele sunt cele mai frecvent întâlnite în zone precum gleznele, genunchii sau alte încheieturi iar acestea pot afecta orice categorie de vârstă. 

Entorsele sunt adesea cauzate de accidentări în timpul activităților fizice sau sportive dar pot apărea și din cauza căderilor sau loviturilor. 

Simptomele unei entorse pot include durere, umflături, vânătăi, senzație de slăbiciune sau instabilitate în zona afectată și dificultate în mișcare.

Pentru a te recupera după o entorsă este important să îți acorzi repaus fizic și poți inclusiv să te folosești de înghețarea zonei afectate pentru a reduce durerea și inflamația.

De asemenea te poți folosi de un bandaj elastic pentru a menține articulația în poziție optimă și a evita mișcările ce pot fi destul de dureroase.

În anumite cazuri mai severe, medicul îți va recomanda fizioterapia pe care o poți face la Fiziolife.ro pentru a-ți întări mușchii și ligamentele din jurul articulației și ligamentelor afectate dar și pentru a îmbunătății mobilitatea acestora

În general recuperarea după o entorsă poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni în funcție de severitatea leziunii.

Cu toate acestea este important să eviți activitățile fizice sau sportive până când zona afectată se vindecă complet pentru a preveni o altă accidentare sau agravarea entorsei existente.

Luxația 

Luxația este mult mai gravă decât o entorsă, datorită faptului că aceasta este practic un traumatism grav care se produce datorită unei rupturi de ligament sau atunci când se deplasează capetele oaselor ale unei articulații.

Cauza poate fi aceeași ca în cazul unei entorse, precum o cădere, o mișcare bruscă sau o lovitură puternică.

De cele mai multe ori și luxația apare în aceleași zone ca și entorsa, precum genunchii sau gleznele dar aceasta poate fi cauzată și de o greutate corporală foarte mare sau de un tonus muscular slab.

Printre cele mai comune simptome ale unei luxații sunt durerile severe în zona afectată, trosnituri, tumefieri sau deformări ale articulatiei dar și incapacitatea de mișcare a articulației.

Datorită faptului că luxația poate fi foarte ușor confundată cu o entorsă, cel mai bun lucru pe care îl poți face, în cazul în care ai suferit un anumit traumatism este să te adresezi imediat unui medic ortoped pentru a putea depista în urma unui examen clinic, dacă ai suferit o entorsă sau o luxație și de asemenea să îți ofere tratamentul adecvat în funcție de gravitatea acesteia.

Tratamentul poate să difere în funcție de zona afectată și de severitatea acesteia iar perioada de vindecare poate fi de câteva luni în cazul luxațiilor minore iar în cazul celor mai grave se poate ajunge chiar la un an de recuperare.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata