Take a fresh look at your lifestyle.

Incendiu într-o hală de producție de pe strada Beiușului. Angajații, evacuați

0

Două autospeciale, o platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD au fost alertate în cursul nopții trecute ca urmare a unei solicitări cu privire la izbucnirea unui incendiu într-o hală de producție a unui operator economic de pe strada Beiușului din municipiul Cluj-Napoca.

„Astfel, după înregistrarea apelului pe numărul unic pentru urgențe 112, în jurul orei 3.50, la fața locului au fost evacuate aproximativ 20 de persoane aflate la muncă, până la sosirea pompierilor, iar personalul cu atribuții privind prima intervenție în cadrul operatorului economic a intervenit cu mijloace de primă intervenție, limitând extinderea flăcărilor mai departe de un palet încărcat cu materie primă”, se arată într-o informare scrisă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar din cercetările preliminare se pare că focul a pornit de la un echipament al instalației de alimentare cu gaze naturale.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata