Take a fresh look at your lifestyle.

Isprava unui minor beat și fără permis de conducere, în Dezmir

0

Luni seara, în jurul orei 21:00, pe strada Crișeni din localitatea clujeană Dezmir a avut loc un accident rutier. Autorul, un minor băut și fără permis de conducere. Acesta are acum dosar penal pentru trei fapte.

Un tânăr în vârstă de 17 ani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a condus fără a deține permis de conducere. Astfel, ajuns cu autovehiculul pe strada Crișeni din satul Dezmir, cu direcția de mers spre Cluj-Napoca, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă ușoară la stânga ar fi derapat și a intrat în coliziune cu un alt autoturism și cu gardul unui imobil.

Valoarea alcoolemiei din aerul expirat a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a tânărului.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influență băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata