Take a fresh look at your lifestyle.

Moarte cumplită la Băișoara. Blestemul arborilor tăiați

0

Moarte cumplită pentru un bărbat de 53 de ani. Acesta a decedat, după ce a fost strivit de un tractor, în pădurea din Muntele Bocului. S-a întâmplat în timp ce bărbatul participa la o exploatare forestieră.

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au fost solicitați în cursul zilei de marți pentru a asista un bărbat prins sub un tractor.

Intervenția a avut loc în pădurea din localitatea Muntele Bocului, comuna Băișoara.

La fața locului s-au deplasat o autospecială și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Băișoara, precum și o autospecială cu modul de descarcerare de la Turda.

Victima se afla într-o zonă greu accesibilă, astfel că echipajele nu au putut ajunge la fața locului cu autospecialele. Drept urmare, pompierii au fost nevoiți să meargă aproximativ trei kilometri pe jos.

Victima a fost scoasă de sub tractor de către localnici, însă prezenta, din nefericire, leziuni incompatibile cu viața. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat de aproximativ 53 de ani.

foto: arhivă

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata