Take a fresh look at your lifestyle.

Prostia nu poate fi tratată. Aventura unui bărbat în traficul clujean

0

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat, duminică seara, pe strada Sub Cetate din Florești, un bărbat de 56 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului. Ulterior, el a fost reținut.

La testarea cu aparatul etilotest a fost indicată o valoare de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice, însă bărbatul a refuzat prelevarea.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar acestuia i-a fost comunicat faptul că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât a fost întocmit dosar penal.

Ulterior, în cursul serii de 26 noiembrie, adică în aceeași zi, în baza unor informații de interes operativ, polițiștii au constatat că bărbatul, având dreptul de a conduce suspendat, s-a urcat la volanul unui autoturism, iar într-o intersecție cu sens giratoriu de pe DN1 – E60, în localitatea Florești, a acroșat din spate un autovehicul.

Astfel, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele bărbatului, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata