Take a fresh look at your lifestyle.

Rufe „spălate” în familie, într-un sat din Cluj. S-au împărțit pumni și picioare

0

Bătaie într-o familie din satul clujean Pădurea Iacobeni, comuna Frata. Victime principale au fost un bărbat de 66 de ani și concubina lui de 44 de ani care au fost agresați de un nepot și soția acestuia, ambii de 31 de ani. Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 66 de ani și concubina sa au încasat de la agresori lovituri cu pumnii și picioarele.

„La data de 10 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați, de către un bărbat în vârstă de 66 de ani, despre o stare conflictuală produsă la imobilul acestuia din localitatea Pădurea Iacobeni, comuna Frata.

La fața locului, polițiștii au constatat că în jurul orei 20.40, bărbatul de 66 de ani, în timp ce se afla la imobilul respectiv împreună cu concubina sa, în vârstă de 44 de ani, ar fi fost vizitat de către nepotul său și soția acestuia, ambii în vârstă de 31 de ani, cu care s-ar fi angrenat în dispute verbale.

În urma discuțiilor contradictorii, bărbatul de 31 de ani și soția acestuia au început să-i agreseze fizic pe cei doi concubini.

Astfel, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, însă, persoana vătămată, respectiv femeia de 44 de ani, s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata