Take a fresh look at your lifestyle.

Scumpire uriașă a cărnii de porc în România, la început de an

0

În prima săptămână din 2024, producătorii locali din Europa au practicat prețuri mai mari la carnea de porc și pasăre, față de perioada similară a anului trecut. Totuși, la carnea de porc, România a raportat cea mai mare scumpire dintre toate statele membre.

În prima săptămână a anului 2024, carcasa de porc s-a vândut, la poarta fermelor europene, cu o medie de 210,3 euro/ 100 de kilograme, fiind cu 0,5% și 0,9% sub prețurile medii din ultima săptămână și respectiv ultima lună, potrivit datelor Comisiei Europene.

În schimb, comparativ cu anul anterior, prețul mediu este cu 2,7% mai mare. Pe categorii de produs, cea mai semnificativă majorare de preț, de 3% față de prima săptămână din 2023, până la 209,5 euro, a fost raportată la carcasa tip E.

Aceasta reprezintă însă doar 28% din piața UE. Carcasa tip S, care acoperă peste 64% din piață, avea un preț mediu de 210,6 euro/100 de kilograme, fiind cu 2,5% mai scumpă decât în perioada similară a anului trecut și cu 0,6% mai ieftină decât în luna anterioară.

Prețul mediu  din ultimii cinci ani este de 120 de euro/ 100 de kilograme.

În România, prețul mediu la poarta fermei, în prima săptămână a anului, era de 260,9 euro carcasa tip S de 100 de kilograme, cu 14,8% mai scumpă decât în perioada similară a anului trecut, cu 4,3% peste prețul lunii anterioare și cu 2,5% mai ieftină decât cu o săptămână în urmă.

Este cea mai semnificativă scumpire raportată de un stat membru în perioada analizată, România fiind urmată de Lituania (plus 12,7%), și Letonia (7,1%).

La carnea de pasăre, prețurile s-au înscris pe un trend descendent din prima săptămână a noului an.

Carcasa de 100 de kilograme de pui broiler s-a comercializat pe piața europeană, în medie, cu 260,7 euro, adică cu 0,4% sub prețul din săptămâna anterioară și față de perioada similară a anului trecut, dar cu 0,3% sub media ultimei luni.

În România, prețul mediu al cărnii de pasăre la poarta fermei a fost, în prima săptămână a anului, de 212,7 euro carcasa de 100 de kilograme, cu 0,9% mai mare decât cu o săptămână în urmă.

Raportat însă la luna anterioară, prețul mediu a scăzut cu 0,1%. Comparativ cu prima săptămână din 2023, carnea de pasăre din România este cu 4% mai scumpă, potrivit economica.net.

Prețuri mai mari sunt și în Estonia (12,6%), Portugalia (9%), Cipru (6,5%), Germania (4,2%).

Referitor la prețurile la ouă, în prima săptămână a lui 2024 Comsia Europeană a raportat un preț mediu de 228,7 pentru 100 de kilograme vândute în centrele de ambalare, cu 0,6% peste prețul mediu din ultima lună, dar cu 7,7% sub prețul din perioada similară a lui 2023.

În România, prețul mediu la poara centrelor de ambalare a ajuns la 191,4 euro 100 de kilograme, fiind cu 1,4% mai mare decât luna anterioară și cu 8% mai mic decât în prima săptămână a lui 2023.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata