Take a fresh look at your lifestyle.

Se lansează sesiunea de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice – 2023

0

Vineri se deschide sesiunea doar pentru solicitanții din regiunea București-Ilfov. Ministrul Tánczos Barna prezintă pașii de urmat pentru înscrierea în aplicația AFM (Administrația Fondului pentru Mediu).

Mâine, ora 10:00, se lansează sesiunea de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice – ediția 2023.

Ministrul Tánczos Barna a anunțat, într-o postare pe Facebook, principalele detalii ale programului Casa Verde:

– finanțarea este de 20.000 de lei pentru fiecare solicitant, cu condiția ca acesta să contribuie cu 2.000 de lei

– sunt bugetate 87.000 de sisteme fotovoltaice

– Aplicația informatică poate fi accesată la următorul link: https://depunerefotovoltaice.afm.ro/

– pentru a nu bloca aplicația de înscriere, sesiunea are opt etape, câte una pentru fiecare regiune de dezvoltare a României. Începând de mâine, 19 mai și până pe 23 mai va fi deschisă sesiunea pentru locuitorii din regiunea București – Ilfov.

– Solicitanții din celelalte regiuni se vor putea înscrie conform calendarului publicat: https://www.afm.ro/…/calendar-fotovoltaice-2023_05_03.pdf

– pentru înscriere, solicitanții au nevoie de patru documente în format pdf: cartea de identitate, extrasul de carte funciară, certificatul fiscal care atestă lipsa datoriilor la bugetul de stat și certificatul fiscal care atestă lipsa datoriilor la bugetul local.

– după validarea înscrierii, solicitantul se va adresa unuia dintre instalatorii validați pentru a verifica documentele, pentru a semna contractul și pentru a instala sistemul fotovoltaic.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata