Take a fresh look at your lifestyle.

Șofer mort de beat, ziua la amiaza mare, prins în Zorilor

0

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca –Biroul Rutier au identificat și reținut un conducător auto sub influența alcoolului.

Cel în cauză a fost depistat în jurul orei 13:00, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Observatorului, din Cluj-Napoca, în urma unui apel 112 efectuat de către un participant la trafic. Cel care a sunat la 112 a observat că un autovehicul merge în zig-zag.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. De regulă, valoarea alcoolemiei din aerul expirat este dublă sau mai mare de atât în sânge.

Cel în cauză a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata