Take a fresh look at your lifestyle.

Val de amenzi la Cluj, după valul de accidente grave și chiar mortale

0

În acest sfârșit de săptămână, pe raza județului Cluj s-au derulat acțiuni cu efective mărite pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație. Acțiunea vine după un val de accidente rutiere în care mai mulți oameni și-au pierdut viața sau au fost răniți grav.

Sub coordonarea Serviciului Rutier, polițiștii rutieri împreună cu cei de ordine și siguranță publică au intensificat acțiunile în trafic pe drumurile din tot județul, în perioada 3-6 mai.

În cadrul acțiunilor derulate, au fost constatate 11 infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice. De asemenea, neregulile constatate în trafic au impus aplicarea a 776 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 371 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 98 pentru abateri ale pietonilor.

În perioada menționată au fost reținute 75 de permise de conducere, 22 dintre acestea pentru depășirea cu peste 50km/h a limitei legale de viteză.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și responsabilizarea participanților la trafic.

Exemple infracțiuni rutiere constatate:

La data de  6 mai, în jurul orei 2.30, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 20 de ani, din oraşul Borşa, judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Slănic din municipiul Cluj-Napoca, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform rezultatului testării cu aparatul etilotest.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevazută şi sancţionată de Codul penal.

*****

La data de 5 mai, în jurul orei 14.10, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au depistat un bărbat de 65 de ani, din comuna Băişoara, judeţul Cluj, care conducea un autoturism pe D.N. 1C, pe raza localităţii Jucu Herghelie, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv cu o concentraţie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită Codul penal.

*****

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR, LA CLUJ-NAPOCA

În noaptea de 5/6 mai, în intervalul orar 23.00 – 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţiile 1-7, cu sprijinul poliţiştilor Biroului Rutier Cluj-Napoca, au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere şi de impunere a unui climat de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic.

Acţiunea a vizat atât zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, cât şi principalele căi de acces în municipiu, respectiv Calea Floreşti, Bulevardul Muncii, strada Traian Vuia, Calea Turzii şi Calea Baciului.

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 58 de persoane şi controlarea a 50 de vehicule. Abaterile constatate au impus aplicarea a 23 de sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002, republicată.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata