Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – Culiță Sterp, accident în centrul Clujului. Băut, a fugit de la fața locului. Momentul impactului a fost surprins

0

Cântărețul Culiță Sterp a fost implicat într-un accident rutier joi dimineața. Coliziunea s-a produs la intersecția străzilor Eroilor cu Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. În urma evenimentului rutier, artistul a luat-o la fugă, dar a fost găsit repede de polițiști. La testul de alcool a ieșit pozitiv și s-a deschis dosar penal pentru două infracțiuni.

Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 02:00. Se pare că artistul ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului. El circula pe direcția Bulevardul Eroilor spre Calea Dorobanților. La intersecția Eroilor cu Piața Avram Iancu, un Logan care circula regulamentar a lovit Mercedesul condus de artist.

„În 17.11.2022, la ora 2:08, ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident rutier produs între două autoturisme, în Cluj-Napoca, intersecția Piața Avram Iancu/Eroilor. A intervenit Detașamentul 1 de pompieri Cluj-Napoca cu o autospecială de stingere și descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă. Nu s-au impus manevre de descarcerare. O victimă, bărbat, 32 ani, a fost transportata la spital de ambulanță SMURD, conștienta și cooperanta”, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Ajunși la locul accidentului, anchetatorii nu l-au găsit pe Culiță Sterp și au pornit în căutarea lui. După ce l-au găsit și după testarea cu etilotestul, oamenii legii au înțeles de ce a fugit de la fața locului. Era băut.

„În cursul nopții, în jurul orei 02.00, polițiștii rutieri au fost sesizați pentru a interveni în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, la intersecția străzii Eroilor cu Piața Avram Iancu, din municipiul Cluj-Napoca. Conform cercetărilor preliminare, impactul ar fi avut loc între autoturismul condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara și un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj.

În urma evenimenului rutier, conducătorul auto de 32 de ani a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, însă nu a rămas internat, în cazul acestuia testarea cu aparatul etilotest indicând rezultat negativ. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani nu ar fi rămas în zona respectivă, fiind ulterior identificat de polițiști. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului fiindu-i recoltate probe biologice la o unitate medicală.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în cadrul anchetei urmând a fi stabilite cu exactitate condițiile în care a avut loc evenimentul rutier”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Citește și … Culiță Sterp merge în AREST după accidentul din centrul Clujului

Citește și … Cine e blonda cu care era în mașină Culiță Sterp în momentul accidentului din centrul Clujului

Citește și … Culiţă Sterp a fost pus sub control judiciar după ce a condus băut, a trecut pe roşu şi a plecat de la locul accidentului

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata