Take a fresh look at your lifestyle.

UPDATE – VIDEO – Un avion care urma să aterizeze la Cluj a fost implicat într-un incident

0

Incident pe Aeroportul din Basel, Elveția. O aeronavă Wizz Air care trebuia să aterizeze la Cluj-Napoca a lovit cu o aripă o scară mobilă. Incidentul s-a petrecut înainte de plecarea avionului, cel mai probabil în timpul manevrelor de punere în mișcare.

„Zborul Wizz Air W63372 Basel – Cluj Napoca de marți după-amiază va fi probabil anulat deoarece înainte de plecare avionul a lovit cu aripa dreaptă o scară mobilă. Pasagerii sunt debarcați din avion (A320 HA-LPU)”, se precizează pe pagina BoardingPass.

Reprezentanții companiei aeriene au precizat că vor emite un comunicat de presă pentru a explica situația.

Deocamdată nu se știe câți pasageri erau la bordul avionului și nici dacă există răniți printre aceștia sau membrii echipajului.

UPDATE 1

Wizz Air a anunțat că 90% din cele 180 de locuri standard erau ocupate. Nu au existat persoane rănite ca urmare a acestui incident.

Din cauza incidentului aviatic, zborul a fost amânat pentru miercuri. Aeronava ar urma să decoleze de la Basel spre Cluj-Napoca la ora 14:00.

Cauza coliziunii este în curs de stabilire.

„Zborul Wizz Air W6 3372 de la Basel-Mulhouse-Freiburg la Cluj-Napoca de astăzi, 20 iulie, este reprogramat mâine, 21 iulie, deoarece aeronava care efectua acest zbor a necesitat o verificare tehnică neprevăzută din cauza unui incident care s-a întâmplat la sol. Pasagerii afectați au fost informați și li s-a oferit cazare, reprogramare gratuită, rambursarea banilor achitați sau rambursarea a 120% sub formă de WIZZ credit pentru alte călătorii. Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor afectați, dar siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei este prioritatea noastra principală”, precizează reprezentanții companiei aeriene.

Această scară a fost montată pentru a verifica avariile
Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata