Take a fresh look at your lifestyle.

Voluntarii nu se înghesuie cu înscrierile la Zilele Clujului

0

Vești bune! Dacă nu ai apucat să te înscrii ca voluntar la Zilele Clujului, te anunțăm că termenul limită pentru înscrieri a fost prelungit până în data de 6 septembrie.

Cei care doresc să fie parte a echipei de voluntari la ediția a 9-a a festivalului Zilele Clujului trebuie să completeze următorul formular până în data de 6 septembrie 2019: http://bit.ly/FormularvoluntarZC2019 .

Condiții pentru înscriere:

  • să ai 18 ani împliniți cu cel puțin o zi înainte de eveniment;
  • să fii o persoană responsabilă, adaptabilă, implicată și descurcăreaţă;
  • disponibilitate în perioada evenimentului.

Anul trecut, peste 150 de voluntari grozavi au dat culoare și energie activităților dedicate orașului, pentru ca totul să se desfășoare conform așteptărilor și exigențelor publicului.

Câteva motive pentru care să ne fii alături la cea de-a XI-a ediție a Zilelor Clujului:

  • Evenimentul este unul de mare amploare, care aduce împreună zeci de mii de oameni, fiind unul dintre marile festivaluri clujene așteptate cu drag de public an de an;
  • Noi experiențe pentru fiecare în parte în ceea ce privește organizarea de evenimente.

IMPORTANT! În câmpul „Domenii de interes pentru voluntariat” trebuie specificat Zilele Clujului.

Formularul de înscriere este disponibil pe pagina de Facebook “Zilele Clujului” și pe website-ul Primăriei Cluj-Napoca –https://primariaclujnapoca.ro/servicii-online/depune-cereri.

Formularele sunt disponibile și la Centrul de Informare pentru Cetăţeni al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Calea Moţilor nr. 7. De asemenea, acestea pot fi trimise prin email la adresa zileleclujului@primariaclujnapoca.ro sau depuse la Registratura Primăriei, Str. Moţilor nr. 7.

Fiecare aplicație va fi însoțită de o poză tip buletin (poza portret).

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata