Take a fresh look at your lifestyle.

Patru hoaţe au băgat PANICĂ în comercianţii din Cluj. Unde intrau furau ce le pica în mână. Ce au păţit ele

0

hipermarketPatru femei sunt cercetate de poliţişti pentru furt. Acestea sunt bănuite că ar fi sustras bunuri din complexe comerciale, în valoare totală de peste 1.300 lei. Astfel, după ele potopul. Comercianţii rămâneau cu paguba.

La data de 20 septembrie, ora 13:05, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 1 Poliţie au prins, în flagrant, două femei care ar fi sustras bunuri dintr-un complex comercial.

În fapt, acestea au fost depistate în timp ce ar fi încercat să sustragă produse cosmetice şi articole vestimentare, în valoare de circa 350 de lei, dintr-un complex comercial (REAL) situat pe Bulevardul Muncii, din Cluj-Napoca.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat unităţii păgubite.

Cele două femei, de 38, respectiv de 16 ani, din Cluj-Napoca, sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”, faptă prevăzută de Codul penal.

La câteva ore distanţă,  alte două femei au fost depistate de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 1 Poliţie, după ce ar fi sustras produse dintr-un supermarket.

Cele două femei, de 23, respectiv de 27 de ani, ambele din judeţul Bihor, sunt cercetate pentru sustragerea mai multor produse cosmetice dintr-un supermarket situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, din Cluj-Napoca.

Prejudiciul cauzat unităţii economice este de aproximativ 950 lei, acesta fiind recuperat în totalitate.

În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de „furt”, faptă prevăzută de Codul penal.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata