Take a fresh look at your lifestyle.

6 Motive pentru a implementa un sistem de monitorizarea a consumurilor energetice în cadrul fabricii dumneavoastră

0
Conținut oferit de: servelect.ro.

Știați că studiile arată că peste 50% din economiile de energie obținute se risipesc în 6 luni de la implementare, datorită lipsei unei monitorizări și analize continue a evoluției acestora? Într-adevar, managementul energiei presupune o monitorizare activă și dacă nu avem instrumentele necesare poate deveni o activitate greu de gestionat care să vă consume mult timp.

Cheia pentru a reduce risipa de energie și pentru a susține în timp această reducere este monitorizarea și măsurarea corespunzătoare a consumurilor și a costurilor cu energia.

Aici intervine rolul sistemelor de monitorizare a consumurilor, dar și a economiilor de energie obținute ca rezultate.

Ce fel de consumuri se pot monitoriza? Un astfel de sistem vă ajută să monitorizați consumul de gaz natural, energie electrică activă și energie reactiva, abur și energie termică, aer comprimat, gaze tehnice sau alți parametri precum temperatură, presiune, debit etc.

Iată 6 motive pentru a implementa un sistem de monitorizare consumuri energetice în cadrul fabricii dumneavoastră:

  1. Analizați consumurile de energie și costurile aferente pe diferite aplicații sau perioade de timp.
  2. Realizați balanțe energetice și rapoarte automate de consumuri energetice, inclusiv pentru a face raportari către autorități.
  3. Evaluați indicatorii de performanță (KPI), stabiliți tendințe de consum corelate cu factorii de influență.
  4. Identificați risipa de energie și costurile aferente atât în timp real, cât și pe baza unui istoric de funcționare.
  5. Sunteți atenționați prin alarme atunci când sunt depășite pragurile de consum setate sau sunt detectate anomalii în consum. Astfel, aveți posibilitatea de a seta alarme și notificări în funcție de nevoile dumneavoastră.
  6. Măsurați și verificați economiile de energie obținute, ca și câștiguri financiare. Economiile de energie nu pot fi determinate direct deoarece acestea reprezintă, de fapt, lipsa consumului de energie. Astfel, pentru a cuantifica economiile trebuie să comparăm consumurile și costurile înainte și după implementarea soluțiilor de eficiență energetică, realizând în același timp și ajustările necesare pentru a ne raporta la aceleași condiții de mediu. De asemenea, aveți posibilitatea de a evidenția impactul pe care îl are business-ul dumneavoastră asupra mediului, prin calculul emisiilor de CO2.

Care este diferența dintre un sistem de monitorizare a consumurilor energetice și realizarea unui audit energetic? Putem compara auditul energetic cu o fotografie, care ne oferă informații despre consumurile și costurile energetice de la momentul în care a fost realizată, pe când cu ajutorul sistemului de monitorizare avem acces zilnic la aceste informații și putem să realizăm diverse analize și previziuni pentru o mai bună gestiune a consumurilor și a costurilor energetice.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata