Take a fresh look at your lifestyle.

Au început lucrările de supralărgire și modernizare a străzii Bună Ziua. Când se închide șantierul

0

Astăzi, 16 iulie, au început lucrările pentru supralărgirea și modernizarea străzii Bună Ziua, fiind parcurse etapele de documentație necesare pentru autorizație, licitație, cadastrare și exproprieri. Proiectul prevede lărgirea străzii de la intersecția cu Calea Turzii până la intersecția cu străzile Măceșului – Trifoiului – Fagului.

La finalizarea lucrărilor, strada Bună Ziua va avea trei benzi de circulație: o bandă de coborâre (dinspre Calea Turzii spre intersecția cu străzile Măceșului – Trifoiului) și două benzi la urcare. De asemenea, sunt prevăzute benzi pentru biciclete și trotuare pe ambele părți ale străzii și alveole pentru copaci.

Termenul de execuție a lucrării este de 12 luni, valoarea totală a proiectului fiind de 19.750.583 lei cu TVA, din care 1.692.676 lei este valoarea expropierilor.

Vor fi executate următoarele lucrări: de înlocuire și deviere, respectiv lucrări la rețelele edilitare (canalizare, apă, gaz, electricitate, telefonie, iluminat public) și branșamentele aferente acestora. Pentru preluarea apelor pluviale se va înființa o rețea de canalizare și se vor monta recipienți pluviali.

Semnalizarea lucrărilor se va face prin indicatoare rutiere de către executant, iar lucrările se vor executa pe tronsoane, fără închiderea străzii.

Pentru conducătorii auto care sunt în tranzit, alternativa de circulație este pe străzile Mihai Românul și Măceșului.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata