Take a fresh look at your lifestyle.

Fugarul din Aeroportul Cluj-Napoca s-a predat. El a stat fără grijă din 21 decembrie

0

Bărbatul care a fugit de sub escorta polițiștilor de Frontieră, în 21 decembrie 2021, s-a predat la Inspectoratul de Poliție Timiș. El s-a dus în 3 ianuarie la poliție, cu gândul de a se preda. Individul a mai stat să fumeze o țigară și a fost recunoscut de un om al legii.

Inspectoratul de Poliție Timiș a confirmat pentru publicația noastră că bărbatul a fost predat reprezentanților Penitenciarului Timișoara.

„La data de 3 ianuarie 2022, ora 16:00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în proximitatea sediului IPJ Timiș, un bărbat, de 37 de ani, care era urmărit, pe numele căruia Judecătoria Sânnicolau Mare a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta, la data de 21 decembrie 2021, a reușit să fugă de sub escortă, pe aeroportul Avram Iancu din Cluj. În momentul depistării, acesta a declarat că intenționa să se predea. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Timișoara, în vederea executării pedepsei”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Timiș.

Reamintim, un bărbat cu probleme de natură penală a fugit de sub ochii polițiștilor de Frontieră, din Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Individul, condamnat într-un dosar, s-a făcut nevăzut în câteva momente. Bărbatul acesta este originar din Huedin.

MAI JOS, COMUNICATUL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

„În data de 21.12.2021, la ora 19:45, pe Aeroportul International din Cluj Napoca, din direcția Luton, un cetățean român a fost înapoiat de autoritățile din Marea Britanie. Acesta a fost preluat de la aeronava de către un polițist de frontieră în vederea efectuării formalităților de intrare în țară.

Pe timpul verificărilor suplimentare în linia a doua de control, derulate în astfel de situații, bărbatul a profitat de un moment de neatenție al polițistului, s-a amestecat în mulțime și a ieșit din incinta aeroportului.

În urma verificărilor s-a stabilit ca bărbatul, domiciliat pe raza județului Cluj,  figurează în atenția autorităților române, pentru infracțiuni la regimul circulației. Imediat au fost formate echipe operative, fiind alertate structurile locale ale poliției și jandarmeriei, in vederea depistării persoanei in cauza. Cercetările continuă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale.Totodată, la nivelul instituţiei au fost demarate verificări interne în vederea stabilirii împrejurării în care s-a produs evenimentul şi au fost dispuse măsuri pentru a preîntâmpina astfel de situaţii”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Citește și … Poliția de Frontieră explică cum infractorul le-a fugit de sub nas: „a profitat de un moment de neatenție”

Citește și … NEGLIJENȚĂ gravă la Aeroportul Cluj. Acest individ căutat internațional a fugit de sub ochii polițiștilor de Frontieră

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata