Take a fresh look at your lifestyle.

Tatăl clujean care şi-a înjunghiat copilul de 8 ani a fost condamnat la închisoare pe viaţă

0

Takacs Gyorgy, tatăl clujean care și-a ucis copilul de 8 ani, vara trecută, a primit condamnare la închisoare pe viață, cu drept de eliberare peste 20 de ani. Este decizia magistraților Tribunalului Cluj, însă sentința nu este definitivă și poate fi atacată în 10 zile.

În vara anului trecut, Clujul a fost zguduit de o tragedie. Pe 25 iulie, mama unui copil de opt ani anunța disperată că băiatul a dispărut, după ce fusese luat de tatăl lui pentru a petrece un weekend împreună.

Părinții băiatului erau divorțați, însă aveau custodie comună asupra copilului. Atunci când femeia nu a mai reușit să dea de fostul soț, a alertat poliția. Oamenii legii au răscolit tot județul, iar trei zile mai târziu, băiatul a fost găsit fără suflare, abandonat într-o mașină pe marginea drumului.

Conform anchetatorilor, era mort de două zile atunci când i s-a găsit trupul. La câteva ore de la descoperirea macabră, autoritățile au dat și de urma tatălui, care devenise suspect în acest caz. Înainte să fie prins, acesta a încercat să se sinucidă. A fost dus la spitalul de urgență pentru îngrijiri medicale, apoi în arest.

Aproape un an mai târziu de la această tragedie, tatăl copilului a primit condamnare pe viață, cu drept de eliberare după 20 de ani. Decizia magistraților clujeni nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Citește și … FOTO – Cadavru plimbat cu mașina. Când a fost înjunghiat Takacs Gyorgy și ce se întâmplă cu tatăl criminal. Rezultatul necropsiei i-a șocat pe anchetatori

Citește și … Takacs Gyorgy, bărbatul suspectat că și-a ÎNJUNGHIAT fiul în inimă, găsit de polițiști

Citește și … AUDIO – Annamaria Takacs, mama copilului înjunghiat în inimă de propriul tată, primele declarații: Mi-aș fi dorit să-l găsesc și pe el mort… Undeva în sufletul meu simt o bucurie că trăiește

Citește și … FOTO – Cadavru plimbat cu mașina. Când a fost înjunghiat Takacs Gyorgy și ce se întâmplă cu tatăl criminal. Rezultatul necropsiei i-a șocat pe anchetatori

Citește și … Takacs Gyorgy, bărbatul suspectat că și-a ÎNJUNGHIAT fiul în inimă, găsit de polițiști

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata