Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO – DGASPC Cluj, reacție după crima oribilă de pe strada Timișului

0

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj a reacționat, luni, după valul de critici aduse în spațiul online de internauți. Reprezentanții DGASPC Cluj au explicat că au monitorizat familia timp de 6 luni, exact cât cere legea, iar în acea perioadă mama nu a prezentat niciun fel comportament care să-i pună pe gânduri. Mama, Sonia Maria Alb, de 36 de ani, se află în arest preventiv.

Reprezentanții DGASPC Cluj au explicat pe larg situația și evoluția familiei, inclusiv cum mama criminală a obținut custodia copiilor după ce inițial îi abandonase. Aceiași reprezentanți au făcut un apel la cetățeni să nu stea pasivi în fața cazurilor în care minorii sunt agresați și să reacționeze. În cazul de pe strada Timișului vecinii știau și au declarat că știu de bătăile încasate de copilași, dar cu toate acestea nimeni nu a făcut nicio reclamație.

Sonia Maria Alb, în vârstă de 36 de ani, femeia care sâmbătă și-a omorât în bătaie băiețelul de 9 ani, s-a născut în comuna clujeană Așchileu. Ea a fost abandonată de părinți și a ajuns la o casă de copii din Huedin, unde a crescut și a fost educată până la vârsta de 18 ani, când a ajuns pe străzi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECOMANDĂRI
CITEȘTE ȘI …
UPDATE – Concluzia legiștilor: mama și-a zdrobit copilul cu picioarele. Detalii șocante din anchetă
VIDEO – DGASPC Cluj, reacție după crima oribilă de pe strada Timișului

Sâmbătă, femeia a rămas acasă, pe strada Timișului din Cluj-Napoca, cu cei doi gemeni de 9 ani și cu celălalt băiat de 11 ani. La un moment dat, arată datele obținute de anchetatori, femeia a început să-i lovească pe gemeni, dar și-a descărcat furia pe unul dintre ei pentru o minciună. Acesta din urmă a fost lovit de către mamă fără milă și a fost călcat în picioare. De altfel, pe corpul copilului au fost identificate urme de papuci.

Citește și …
Mama are probleme psihice. Alin Tișe a dispus un audit extern la DGASPC Cluj și sesizează instituția Avocatului Poporului după crima de pe strada Timișului

Pentru a șterge urmele, femeia a făcut curățenie în apartamentul situat la etajul 4, iar mai apoi a spălat rufele care erau pline de sânge.

Cu puțin timp înainte de miezul nopții, la domiciliu ajunge, de la muncă, concubinul femeii, care îl vede pe copil inconștient și dă alarma la 112. Ajuns la locul solicitării, medicul de pe ambulanță constată că micuțul are multiple leziuni la nivelul corpului, este fără viață, și ia decizia de a anunța organele de poliție.

La miezul nopții, strada Timișului din Cluj-Napoca se transformă. Polițiștii de la Investigații Criminale, polițiști de ordine publică și criminaliști își fac apariția și încep cercetările. În timp ce unii oameni ai legii culegeau date și informații din apartamentul groazei, alții căutau în tomberoane pentru a găsi dovezile ascunse de femeie.

Luată la audieri, alături de concubinul său, femeia nu a vrut să recunoască fapta. Abia duminică, după necropsie, femeia și-a recunoscut fapta.

Duminică dimineața, medicii legiști au efectuat necropsia micuțului și au tras concluziile: decesul copilului a survenit ca urmare a unor lovituri extrem de puternice pe care le-a primit cu picioarele și cu obiecte dure.

Acum, mama criminală se află în arest.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata