Take a fresh look at your lifestyle.

EXCLUSIV – Marius Claudiu Rus, polițistul cu probleme de comportament, l-a desfigurat pe unul dintre patronii Janis cu o rozetă. Agentul se laudă că este verișor cu Mircea Rus, șeful IPJ Cluj, fiind chiar avansat după ce l-a lovit pe un bătrân

1

Au trecut aproximativ 6 luni de când agentul de poliție Marius Claudiu Rus nu a mai fost în atenția publică pentru faptele sale. A revenit, sâmbătă seara, când l-a agresat pe unul dintre patronii Janis Club. Atacul a fost din senin, fără nicio provocare, susțin și reprezentanții localului „Le Dome” din Mărișel, un loc unde schiorii își trag sufletul după o zi petrecută pe pârtie. Florin Opriș s-a ales cu două fracturi faciale și traumatisme grave, iar acum urmează să fie supus unor intervenții chirurgicale. Agentul de poliție se dă drept verișor al șefului Inspectoratului de Poliție Cluj, Mircea Rus. În 2019, după ce l-a agresat într-un mod similar pe un bătrân, Claudiu Rus a fost mutat de la Mărișel, unde era ajutor de șef de post, la Serviciul de Investigații Criminale. Mutarea în sine e o formă de promovare într-un eșalon superior. Serviciul de Investigații Criminale este serviciul cel mai complex și de elită din IPJ Cluj. Claudiu Rus a rămas fără dreptul de a purta armă de serviciu, o perioadă, pentru că și-ar fi amenințat iubita că o împușcă. Pentru acest episod, agentul ar fi făcut vizite la psihologul din cadrul IPJ Cluj. După ce s-a despărțit de iubită, agentul l-a urmărit în trafic pe noul partener al fetei. Speriat, omul a sunat la 112 și a cerut sprijin. Un echipaj de poliție rutieră l-a oprit pe Claudiu Rus în trafic, iar agenții au constatat că acesta consumase alcool înainte de a urca la volan, drept pentru care l-au lăsat pieton pentru 90 de zile. Florin Opriș susține că va depune plângere împotriva lui Claudiu Rus.

Pornim, așadar, într-o poveste care poate părea de domeniul science fiction, dar este cât se poate de reală.

VIOLENȚA, ELEMENT COMUN ÎN FAPTELE LUI CLAUDIU RUS

Florin Opriș, alături de alți prieteni, a mers sâmbătă seara în „Le Dome”. Este locul perfect în care să închei ziua, la o poveste și un vin fiert. La un moment dat, susține Opriș, în local a intrat Claudiu Rus însoțit de alte persoane. Agentul a trecut prin fața unui prieten care îl însoțea pe Opriș, pe care l-a lovit în bărbie. Ulterior, o lovitură dată de Claudiu Rus cu rozeta l-a făcut pe omul de afaceri să se prăbușească la pământ, cu traumatisme și două fracturi faciale. ȘTIREA CONTINUĂ, MAI JOS!

„Eu am mers cu iubita mea și încă un prieten în acel local și din niciun motiv Claudiu Rus a trecut prin fața prietenului meu și i-a dat un pumn în barbă. A venit și mi-a spus mie și mai avea ceva prieteni cunoscuți pe acolo le-a zis și lor că <<uite, m-a lovit din senin, m-a lovit în barbă>>. Ceva cunoscut de-a lui Victor, un prieten, a mers să vorbească cu Claudiu, iar eu am mers la prietena sau sora lui, nu știu cine era, și i-am zis că cel mai ok ar fi să-și ceară scuze și rămâne așa, că până la urmă toți am venit să ne distrăm. Eu vorbeam cu domnișoara asta, el era în lateral, și pur și simplu m-a lovit, mi-am pierdut cunoștința. După aceea nu mai știu ce s-a întâmplat. L-a mai lovit și pe prietenul pe care îl lovise prima dată. Nu știu dacă era băut, eu nu am vorbit cu el și l-am văzut doar din lateral. Am aflat ulterior că în grupul lui Claudiu erau cam 5 persoane, fete și băieți. Am fost lovit cu pumnul, cu un obiect contondent, posibil rozetă și am mai multe fracturi faciale. Trebuie să mă operez”, precizează Florin Opriș, victima lui Claudiu Rus.

Așa arată rozeta cu care se presupune că a fost lovit Opriș

Reprezentanții „Le Dome” confirmă că atacul lui Claudiu Rus a venit din senin, fără nicio altă interacțiune cu victimele.

„Totul s-a întâmplat foarte repede, agresorul lovindu-l pe vătămat din senin, fără să fie provocat. După altercație, respectivul a plecat, iar victima ne-a spus că este ok și nu e nevoie să chemăm Poliția. Au plecat imediat după aceea și ei, toată lumea exprimându-și regretul că după o zi așa de frumoasă și liniștită, să avem așa o închidere nefericită din cauza acelui personaj”, precizează, în scris, reprezentanții localului.

Un om al locului spune că agentul și-a folosit calitatea de polițist, apoi cea de șef de post în comuna Mărișel. Când victimele i-ar fi răspuns că nu îl cred, Claudiu Rus ar fi afirmat că inspectorul șef al IPJ Cluj „este frățiorul meu”. Până acum, Claudiu Rus pretindea că este verișor cu Mircea Rus, șeful IPJ Cluj. Mircea Rus a negat o relație de rudenie cu Claudiu Rus, dar a admis că au o relație mai specială și asta se vede după modul în care e tratat agentul.

„A spus că este polițist, pe urmă că este șef de post la Mărișel. Băieții de la Cluj i-au spus ceva de genul că <<tu nu ești polițist, nu ai cum să fii polițist și să te comporți așa>>, iar Claudiu Rus ar fi răspuns <<inspectorul șef este frățiorul meu, aici sunt pe teritoriul meu>>”, ne spune sub protecția anonimatului unul dintre martori.

Rănit grav și cu dureri cumplite, Florin Opriș s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență Cluj-Napoca. Medicii de aici au rămas șocați de brutalitatea cu care a fost lovită victima.

„Traumatism cranio-cerebral cu risc crescut, asta înseamnă cu posibilitate de evoluție nefavorabilă. Traumatism facial. Hematom periorbital drept. Fractură perete lateral și inferior orbită dreaptă. Fractură sinus maxilar drept. Plagă prin contuzie palpebrală superioară dreapta. S-a transferat la Oftalmologie și la Chirurgie Maxilo-Facială”, ne spune Flavia Țopan, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Omul de afaceri urmează să fie supus unor intervenții chirurgicale pentru a-și trata rănile și pentru a-i fi adus la loc maxilarul.

Claudiu Rus, în social media

Contactat telefonic, Claudiu Rus a precizat că se consideră victimă și că va depune o plângere, fără a preciza pe numele cui.

„Poziția mea o să vezi. Avem om de presă la IPJ. O să aștepți și o să vezi soluția, soluția la incidentul care a fost acolo. Mie mi se pare că am fost o victimă. Da cine-i Opriș? Eu nu-i cunosc pe niciunul. Din păcate, eu nu-i cunosc pe niciunul din oamenii ăia. Eu vreau să … o să depun o plângere și se va soluționa. Nu am nimic de declarat”, ne spune Rus, polițistul acuzat.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj au formulat rapid un răspuns și promit clarificări și măsuri. O primă măsură ar putea fi, sugerăm noi, deschiderea unui dosar penal pentru Tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal. Este evident că în acel loc public a existat o încăierare în toată regula, iar din acest motiv vorbim de o infracțiune.

„În urma unui incident produs pe raza localității Mărișel, în care ar fi fost implicat și un coleg de-al nostru, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea unor verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor și luarea măsurilor care se impun. Conform primelor date, într-un local public din apropierea pârtiei de ski a avut loc o altercație între mai mult persoane. În urma acesteia, un polițist aflat în timpul liber, precum și alte persoane ar fi suferit leziuni. Până în prezent, nu au fost depuse plângeri de către cei implicați”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj într-o informare scrisă.

Mircea Rus, inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj

CLAUDIU RUS, PROTEJAT DE MIRCEA RUS – ȘEFUL IPJ CLUJ?

Fără doar și poate, Claudiu Rus se bucură de o relație privilegiată cu șeful IPJ Cluj, Mircea Rus. Acest aspect reiese după incidentul din luna iulie a anului 2019, atunci când, la o intervenție, agentul Marius Claudiu Rus l-a rănit pe un bătrân. Gestul de atunci, tras la indigo acum cu Florin Opriș.

Bătrânul din Râșca a reclamat că a fost lovit cu cătușele în față. Rana din imagine a fost fotografiată la aproximativ două săptămâni de la incident

În 12 iulie 2019, într-o zi de vineri, ZIARUL CLUJEAN se interesa la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj de incidentul în care a fost implicat Claudiu Rus în comuna Râșca. La acea vreme, agentul era ajutor de șef de post la Mărișel, dar efectua patrule pe raza mai multor comune. Șefii din IPJ Cluj știau de incident, dar nu demaraseră nicio cercetare până la acel moment.

În aceeași zi de 12 iulie, vineri, susțin sursele noastre, după ce ne-am interesat de subiect, Claudiu Rus și-a făcut raport de mutare la Serviciul de Investigații Criminale.

SURPRIZĂ! În data de 15 iulie, adică într-o zi de luni, raportul de mutare a lui Claudiu Rus este aprobat de Mircea Rus.

De ce așa de repede? E simplu! Trebuia începută cercetarea disciplinară a lui Claudiu Rus pentru incidentul de la Râșca. Odată începută această cercetare, pe durata ei agentul nu se poate transfera.

L-am contactat pe Mircea Rus pentru a afla detalii despre transferul lui Claudiu Rus la SIC, dar și pentru a afla considerentele acestui transfer. Din păcate, am primit ton de ocupat.

Astăzi, am vrut să aflăm cum s-a finalizat cercetarea disciplinară după incidentul de la Râșca, dar ne-am lovit de un zid. Andreea Vișan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj ne-a transmis următoarele: „Măsurile și sancțiunile disciplinare nu sunt de interes public”.

Andreea Vișan, prin răspunsul oferit, vine și ne spune că plătim din bani publici un polițist, dar nu avem voie să știm cât de performant este, ce activitate desfășoară și ce comportament are față de cetățean.

Claudiu Rus nu este la primul incident violent.

Agentul de poliție Marius Claudiu Rus a rămas fără arma din dotare aproape un an. Cu această armă și-ar fi amenințat iubita că o împușcă. Pentru acest episod, el a fost nevoit să facă vizite periodice la psihologul din cadrul IPJ Cluj.

Un alt incident în care ar fi fost implicat agentul este cel cu urmărirea. Omul legii l-ar fi urmărit cu mașina pe iubitul fostei sale partenere, un taximetrist. Cel urmărit a sunat la 112, iar colegii de la rutieră l-au oprit în trafic pe agent. La proba cu etilotestul, rezultatul a ieșit pozitiv. Pentru acest motiv, Claudiu Rus a fost pieton pentru 90 de zile. Taximetristul și Rus s-au împăcat.

Citește și … TENTATIVĂ DE OMOR! Principala acuzație adusă pe numele lui Claudiu Rus, polițistul care l-a desfigurat pe unul dintre patronii JANIS

Citește și … VIDEO – Polițistul clujean care și-ar fi amenințat iubita cu pistolul din dotare trebuie să răspundă și altor acuzații grave

Citește și
1 Comentariu
  1. Fuck dap olice spune

    Un pshihopat mascat in curcan. B

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata